Ce aduce nou Regulamentul stațiunii Mamaia
Publicat de Dana Lebed, 17 martie 2016, 08:49
Regulamentul stațiunii Mamaia va aduce serioase schimbări pentru agenții economici.
Viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu, a declarat postului nostru de radio, că printre reglementările ce se vor regăsi în acest document se află și cele privind obligativitatea agenților economici de a prezenta, la autorizare, actul de proprietate sau închiriere al imobilului unde își va desfășura activitatea precum și recepția finală de lucrări pentru clădirea respectivă.
Se va mai prezenta, în același dosar de avizare, și un contract cu o firmă de salubritate.
”Ne interesează o stațiune curată și ne dorim ca stațiunea Mamaia să arate mult mai bine și mult mai curată”, ne-a spus Răsăuțeanu.
Săptămâna viitoare va avea loc o ultimă întâlnire cu agenții economici din stațiunea Mamaia având ca temă de discuție Regulamentul stațiunii și al satului de vacanță.
Acesta va intra, apoi, în dezbatere publică iar după aceea, conform procedurii, va fi supus spre aprobare Consiliului Local Municipal Constanța.