FOTO: Trafic întrerupt pe Autostrada A2, din cauza unei mașini care a luat foc
Publicat de Bogdan Comșa, 15 martie 2016, 19:02
Traficul pe autostrada București – Constanța a fost întrerupt, marți după-amiază, timp de câteva zeci de minute, din cauza unui incendiu.
O mașină a luat foc pe banda de urgență, la kilometrul 21 al autostrăzii, pe sensul de mers către Constanța.
În zonă au intervenit mai multe autospeciale de pompieri care au stins incendiul, dar și ambulanțe și mașini de descarcerare SMURD.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.