Elicopter românesc în misiune FRONTEX
Publicat de , 13 martie 2016, 08:55
Un nou echipaj românesc s-a alăturat de ieri misiunilor de patrulare din Marea Mediterană pentru combaterea migraţiei ilegale.
Într-un comunicat, Ministerul Afacerilor Interne informează că un elicopter de tip Eurocopter al Inspectoratului General pentru Aviaţie, cu 4 piloţi, va lua parte la Operaţiunea Comună „Poseidon” de intervenţii rapide a Agenţiei Europene FRONTEX, alături de alte echipaje terestre, maritime şi aeriene din 26 ţări.
Echipajul românesc va acţiona timp de două săptămâni în insula Samos din Grecia.
România are o contribuţie importantă la acţiunile FRONTEX, de securizare a frontierelor Uniunii Europene, participând la misiunile de combatere a migraţiei ilegale în zona maritimă a Italiei şi a Greciei, dar şi la graniţa dintre Serbia şi Macedonia.