Un MIG-21 LanceR şi-a pierdut rezervoarele de combustibil în zbor!
Publicat de , 21 octombrie 2014, 21:25
Rezervoarele suplimentare de combustibil ale unei aeronave MiG-21 LanceR, aparţinând Bazei 71 Aeriene de la Câmpia Turzii s-au desprins de avion în timpul executării unui zbor de antrenament, informează MApN.
„Marți, 21 octombrie, în jurul orei 16,00, pe timpul executării unui zbor de antrenament, rezervoarele suplimentare de combustibil ale unei aeronave MiG-21 LanceR (Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii) s-au desprins de avion, într-o zonă nepopulată. O comisie a Statului Major al Forțelor Aeriene cercetează cauza producerii incidentului de zbor”, precizează comunicatul MApN.