Cu două goluri primite pe final, FC Farul a ratat victoria la Suceava
Publicat de Catalin Donose, 9 martie 2016, 17:03
În cadrul etapei a 21-a din Liga a II-a de fotbal, în această după-amiază, FC Farul Constanța a întâlnit în deplasare pe Rapid CFR Suceava.
După un meci în care constănțenii au avut numeroase ocazii de gol, scorul final a fost 2-2 (0-0).
Oaspeții au marcat prin Adrian Pătulea în minutul 65 din penalty și Vali Munteanu în minutul 78.
La scorul de 2-0 pentru Farul, Pătulea a ratat un penalty, iar gazdele au egalat prin golurile lui Boiciuc în minutul 85 și Tudorache în minutul 90.
Etapa viitoare, marți, 15 martie, FC Farul va evolua pe stadionul propriu, în nocturnă, de la ora 19 cu SC Bacău.