Președintele Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților, Gigel Știrbu: „Radiodifuziunea Română, una dintre instituțiile statului care funcționează“
Publicat de Adrian Băncilă, 8 martie 2016, 11:55
Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor dezbate azi proiectul de lege – iniţiat de senatorul PSD Georgică Severin – ce vizează modificarea Legii de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de Radio şi de Televiziune prin separarea funcţiei de Preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de Director General.
PNL a anunţat că se opune acestei propuneri, pe care NU o consideră o soluţie la problemele financiare ale TVR.
Preşedintele Comisiei de Cultură, deputatul liberal Gigel Ştirbu, consideră că această iniţiativă legislativă nu va duce la redresarea situaţiei de la Televiziunea Română, dar poate afecta grav buna funcţionare a Radioului Public.
„Această instituție, Societatea Română de Radiodifuziune, este una dintre instituțiile statului care funcționează, este pe profit, are o activitate destul de bună, are un rating destul de ridicat. Este destul de complicat cum anumiți oameni politici, printr-o simplă inițiativă legislativă, reușesc să bulverseze o instituție extrem de importantă a statului român care, culmea, are și rezultate destul de bune“.
Social-democraţii spun că ar putea accepta o altă variantă, avansată de grupul ALDE, care prevede modificarea Legii în sensul includerii unor prevederi care să permită intrarea în insolvenţă a TVR, fără posibilitatea declarării falimentului.