Lucrările de scoatere la suprafață a navei Fortuna au fost sistate
Publicat de valentin.lungeanu, 4 martie 2016, 17:03
Lucrările de scoaterea la suprafaţă a navei Fortuna, eşuată acum aproape doi ani, în apropiere de bara Sulina au fost sistate până la începutul lunii aprilie.
Decizia a fost luată din cauza faptului că vremea de afară şi apa prea rece nu permit momentan continuarea acestei operaţiuni.
Dumitru Dorian, director adjunct Administraţia Fluvială Dunărea de Jos a declarat că: ” s-au întrerupt lucrările, așteptăm sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie, să se mai încălzească apa. Până acum am scos 120 de tone de fier din epava navei.”
Permisul pentru îndepărtarea epavei, este valabil până la 30 iunie.
Nava a eşuat pe 7 octombrie 2014, din cauza unei furtuni puternice pe Marea Neagră, iar scoaterea sa la suprafaţă a fost întârziată, din cauza unor neînţelegeri între proprietarul navei şi cel al mărfii transportate.