Gheorghe Ialomițianu: Modificarea Legii 41 mai mult încurcă TVR!
Publicat de , 4 martie 2016, 14:59
Deputatul liberal Gheorghe Ialomiţianu a declarat că modificarea legii 41 nu ajută televiziunea publică să scape de datoriile istorice pe care le înregistrează în prezent. O soluţie ar fi implicarea Guvernului: „Modificarea Legii 41 mai mult încurcă și încurcă și societatea de radio, care funcționează bine și nu are probleme financiare. Mai mult decât atât, vrea să înființeze noi funcții, chipurile, să avem și un director general, pe lângă consiliul de administrație. Eu știu foarte bine că președintele care este și director general poate să lucreze mult mai ușor cu consiliul de administrație, pentru că poate să impună un program de restructurare”, spune deputatul.
Referitor la proiectul de lege depus de social-democratul Georgică Severin cu scopul de a salva Televiziunea Publică, Gheorhe Ialomiţianu a declarat că propunerea legislativă mai mult încurcă decât să ajute TVR.