Peste 18 milioane de români au drept de vot
Publicat de , 2 martie 2016, 20:40
Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 2 martie este de 18.275.109, cu 3.107 mai mulți față de ultima informare publică realizată de AEP pe această temă, pe 3 februarie.
Potrivit Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, Registrul electoral este un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare.