Simpozion Național de Teologie și Filosofie la Constanţa
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 martie 2016, 13:30
Joi, 3 martie, între orele 10.00-19.00, la Arhiepiscopia Tomisului, se vor desfășura lucrările unui Simpozion Național de Teologie și Filosofie.
Tema este „Transcendență și imanență în teologia și filosofia românească recentă”.
La eveniment participă 20 de profesori universitari, preoți și mireni, de la facultățile de Teologie și Filosofie din: București, Constanța, Sibiu, Craiova și Alba Iulia.
Simpozionul este structurat pe două secțiuni:
Despre transcendență, prezidată de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și academician Alexandru Surdu;
Despre imanență, prezidată de pr. prof. dr. Adrian Niculcea și academician Gheorghe Vlăduțescu.
Expunerile vor fi reunite într-un volum cu același titlu.