ANSVSA: Bacteria E-coli, descoperită în produse lactate
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 februarie 2016, 18:31
Analize preliminare efectuate în urma controalelor Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare arată că bacteria E-coli a fost depistată în 25 de kilograme de brânza de vaci într-un magazin din Curtea de Argeş.
Este vorba despre produse ale unei firme din judeţul Argeş.
Totodată, bacteria a fost găsită şi la produse de pui din gospodaria unui localnic din judeţul Bacău.
Potrivit comunicatului ANSVSA, au fost luate următoarele măsuri: sistarea activităţii în secţia de brânzeturi şi dezinfecţia acesteia, examene medicale specifice pentru personal, recoltarea de probe de lapte de la cele două ferme în momentul recepţiei în fabrică pentru examen bacteriologic şi probe de apă provenite de la intrarea şi ieşirea din unitate.
Numărul copiilor internaţi în spitalele din judeţul Argeş cu scaune diareice a crescut în ultimele 24 de ore la 51, iar la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti mai sunt internaţi cinci copii cu sindrom hemolitic-uremic.
Sursa – RRA