O rachetă a căzut astăzi în baza militară Kandahar din Afganistan
Publicat de , 26 februarie 2016, 20:30 / actualizat: 26 februarie 2016, 23:24
O bază cu militari români din Kandahar a fost atacată cu rachete trase de rebelii afgani.
Militarii au declanşat alarma de raid aerian cu rachete în baza militară Kandahar din Afganistan, informează MApN.
„Conform primelor informaţii, în jurul orei 17.45, ora României, în bază a căzut o rachetă. Incidentul nu s-a soldat cu nicio victimă sau pagube materiale”, arată comunicatul de presă.
Personalul bazei miliare s-a adăpostit în zonele special amenajate, conform procedurilor.
Ministerul Apărării Naţionale monitorizează atent, atât desfăşurarea misiunilor de către militarii români, cât şi măsurile şi procedurile de siguranţă ale acestora.
Aproximativ 600 de militari români se află în Afganistan.