A început campania de vaccinare în şcoli
Publicat de , 20 octombrie 2014, 15:27
Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Sănătăţii, primii vaccinaţi vor fi elevii de clasa intâi. Aceştia primesc în perioada 20-31 octombrie vaccinul trivalent Rujeolă-Oreion-Rubeolă. Cei din clasa a II-a şi cei de la clasa pregătitoare vor fi vaccinaţi în perioada 10-21 noiembrie împotriva poliomielitei.
Ultima campanie de vaccinare este programată în intervalul 2-15 decembrie. Elevii claselor a VIII-a şi a IX-a vor fi imunizaţi cu vaccin diftero-tetanic. În unităţile şcolare, vaccinarea va fi făcută de medicul şcolar sau medicul de familie, care are atribuţii de medicină şcolară.