Percheziții DNA în Timiș
Publicat de , 18 februarie 2016, 09:32
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupţie comise în perioada 2009-2013.
În cursul dimineții de 18 februarie 2016, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 6 locaţii situate în municipiul Timişoara şi în localităţi din judeţul Timiş, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.