5.000 de voluntari germani în lupta împotriva epidemiei de Ebola
Publicat de Adina Sîrbu, 20 octombrie 2014, 08:30
Pentagonul va înfiinţa o echipă medicală de răspuns rapid pentru cazurile de Ebola din SUA.
Ministrul american al Apărării, Chuck Hagel, a ordonat crearea unei echipe medicale, formată din 30 de persoane, care să ofere ajutor de urgenţă medicilor civili în cazurile de Ebola înregistrate în SUA.
Echipa nu va fi trimisă în Africa de Vest sau în orice alt loc de pe glob, ci va acţiona strict pe teritoriul american.
La rândul său, Germania propune crearea unei misiuni civile a Uniunii Europene pentru a lupta împotriva Ebola.
Obiectivul misiunii ar fi să centralizeze trimiterea de echipament şi personal medical în regiunile africane afectate de epidemie.
Peste 5.000 de militari şi personal civil al armatei germane au răspuns apelului lansat de Ministerul Apărării de a participa ca voluntari la lupta împotriva Ebola.
Un prim contingent a plecat acum câteva săptămâni în Africa de Vest, după ce în prealabil a fost instruit pe teme de securitate şi prevenţie.