Cornel Culea de la HC Dobrogea Sud a fost selectionat în lotul de juniori
Publicat de Claudiu Dobrescu, 16 februarie 2016, 11:19
În această perioadă,lotul naţional de handbal masculin al juniorilor se află la Izvorani pentru un stagiu de pregătire.
Handbaliştii vor fi în cantonament până pe 25 februarie după care lotul se va deplasa în Serbia pentru două meciuri amicale.
Cei douăzeci şi unu de componenţi provin de la Centrul Naţional de Excelenţă de la Sighişoara şi de la echipa din Divizia A, Ştiinţa Municpal Bacău.
Tânărul jucător Cornel Culea, legitimat la Clubul Sportiv Şcolar nr.1 Constanţa şi la HC Dobrogea Sud, a fost selecţionat în lotul de juniori.
El a jucat sâmbătă la Târgovişte şi a marcat trei goluri în meciul dintre Dobrogea Sud şi GSIP Moreni.