HCM Baia Mare câștigă al patrulea meci în Liga Campionilor
Publicat de Claudiu Dobrescu, 15 februarie 2016, 09:00
HCM Baia Mare a jucat Duminică în Liga Campionilor la handbal feminin și s-a impus în Franța, scor 18-17,în partida cu Fleury Loiret.
Meciul a contat pentru Grupa 1 principală a acestei competiții europene.
HCM Baia Mare a preluat conducerea în minutul 54 cu 15-14 și a reușit să învingă la limită printr-un gol al jucătoarei franceze Alisson Pineau, când scorul era egal, 17-17.
Echipa băimăreană a acumulat 8 puncte după patru meciuri şi are şanse mari de calificare în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.HCM se află pe locul 4 în grupă, la egalitate cu Larvik.