HC Farul nu a reușit s-o învingă pe Știința Municipal Bacău
Publicat de Claudiu Dobrescu, 14 februarie 2016, 14:21 / actualizat: 15 februarie 2016, 7:50
Partida de astăzi de la Constanța, dintre echipele de handbal masculine din Divizia A, HC Farul și Șttința Municipal Bacău s-a dovedit dificilă pentru gazde.
Oaspeșii au dominat jocul încă din prima repriză și au avut la pauză un avantaj de opt goluri, scor 13-21.Chiar dacă în repriza a doua elevii lui Eden Hairi au jucat mai bine, echipa băcăuană a menținut diferența de scor iar în minutul 48 conducea cu scorul 35 la 25.
Știința Municipal Bacău s-a impus în final cu 38-32 datorită unei apărări mai bine organizate precum și eficienței mai mari în fazele ofensive.
Pentru HC Farul au marcat:Tudorancea 10 goluri, Stankovic și Savu câte 6, Cătălin Ion 4,Militaru și Cristolovean câte 2,Cîrchea și Stoian câte un gol.