Tâlhari străni, prinși în flagrant, la CONSTANȚA, de polițiștii din București
Publicat de , 12 februarie 2016, 10:13
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au identificat şi prins în flagrant, joi, trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, cetăţeni străini, imediat după ce au sustras o sumă de bani din locuinţa unei femei din Constanţa.
Acţiunea poliţiştilor Secţiei 7 a survenit în urma sesizării unui bărbat în vârstă de 87 de ani, care, în ziua de miercuri, 10 februarie, în jurul orei 13.00, în timp ce se afla pe strada Teiul Doamnei împreună cu soţia sa, a fost abordat de două persoane, un bărbat şi o femeie, care l-au întrebat dacă le poate indica cel mai apropiat spital, solicitându-i apoi să le schimbe o sumă de bani pe care aceştia o aveau în dolari.
Părţile vătămate s-au deplasat astfel la domiciliul acestora împreună cu cei doi, unde le-au înmânat suma de 600 de lei şi au primit drept gaj, un portofel ce conţinea o sumă de bani în dolari, după care au părăsit apartamentul.
La scurt timp, bănuiţii s-au întors la locuinţa părţilor vătămate, sub pretextul că au uitat un telefon mobil, şi profitând de neatenţia acestora au sustras din buzunarul unei haine ce se afla într-un dulap, un plic cu suma de 3.800 de lei.
Cei doi fiind surprinşi de bărbatul în vârstă de 87 de ani, pentru a-şi asigura scăparea, au exercitat acte de violenţă fizică, împingându-l şi mai apoi fugind cu suma de bani sustrasă.
Imediat, judiciariştii Secţiei 7 Poliţie, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – I.P.J. Bihor, au reuşit identificarea unuia dintre bănuiţi, un bărbat în vârstă de 60 de ani, cetăţean de naţionalitate maghiară, precum şi autoturismul pe care acesta îl utilizează pentru deplasare.
Astfel, în ziua de 11 februarie, judiciariştii bucureşteni, beneficiind de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul – I.G.P.R. şi al poliţiştilor I.P.J. – Constanţa, au identificat autoturismul în cauză pe raza Municipiului Constanţa, în interiorul acestuia fiind observate trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie care, între orele 11.15 – 13.05 s-au deplasat pe mai multe străzi din Constanţa, unde au acostat mai multe persoane de vârstă înaintată.
În jurul orei 12.40, bănuita a fost observată cum a intrat în vorbă cu o femeie în vârstă de 79 de ani pe care mai apoi a condus-o la autoturismul cu care cei trei se deplasau şi au mers împreună în scara unui bloc, unul dintre bănuiţi rămânând la autoturism, iar după aproximativ 10 minute au părăsit în grabă locaţia.
În urma verificărilor efectuate în interiorul blocului, poliţiştii au reuşit identificarea părţii vătămate, stabilind faptul că, cele două persoane, sub pretextul că doresc să schimbe valută, în lei, au determinat-o pe acesta să-i conducă la domiciliu unde, profitând de neatenţia acesteia, i-au sustras suma de 5.200 de lei.
După stabilirea comiterii unei noi infracţiuni, poliţiştii au acţionat, blocând în trafic autoturismul cu care bănuiţii se deplasau, reuşind astfel prinderea şi imobilizarea acestora.
În urma identificării celor trei, a reieşit faptul că, alături de bărbatul de naţionalitate maghiară, au acţionat în vederea comiterii infracţiunilor, două persoane, un bărbat şi o femeie de naţionalitate slovacă.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată şi furt calificat, cu cei trei în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.