CONSTANȚA: Tânără de 19 ani, rănită într-un accident, în zona Billa
Publicat de Bogdan Comșa, 9 februarie 2016, 22:06
O tânără de 19 ani a ajuns marți seară la Spitalul Județean de Urgență, în umra unui accient produs în municipiul Constanța, în zona Billa.
Conform datelor furnizate de Serviciul Județean de Ambulanță, victima a suferit traumatisme la bazin și abdomen.
Se pare că autoturismul în care se afla tânăra a oprit la o trecere de pietoni, moment în care a fost izbit violent, din spate, de un autovehicul al cărui șofer nu a păstrat distanța corespunzătoare și nu reușit să frâneze la timp.
Autoturismul lovit era condus de un bărbat care a refuzat să fie consultat de medici.