BRĂILA: Percheziţii la o instituţie publică
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 februarie 2016, 09:02
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galați efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2010.
În cursul zilei de 03 februarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații situate în municipiul Brăila, din care una reprezintă sediul unei instituții publice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.