Ascultă Radio România Constanța Live

Fumatul în staţiuni, între viziunea lui Radu Mazăre şi asprimea legii promulgate de preşedinte

Fumatul în staţiuni, între viziunea lui Radu Mazăre şi asprimea legii promulgate de preşedinte

Publicat de Bogdan Comșa, 29 ianuarie 2016, 20:24

Legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise, promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis şi care va intra în vigoare la jumătatea lunii martie, trebuie respectată de toată lumea, dar, în acelaşi timp, cei care o aplică trebuie să se asigure că nu se comit abuzuri.

Afirmaţia îi aparţine iniţiatoarei actului normativ, deputata PSD Aurelia Cristea:

„Ştim cu toţii ce înseamnă implementarea unei legi, ca ea să fie respectată în proporţie de 100% din prima zi. Vom continua să facem şi noi campanii de informare, de asemenea, voi solicita, prin pârghiile pe care le am în calitate de parlamentar Guvernului României, să ne asigurăm că se implementează corect, fără abuzuri, evident.

Cred eu că există şi în rândul deţinătorilor de restaurante, baruri, cafenele, deja o dorinţă mult mai mare în ceea ce priveşte implementarea legii”.

Legea antifumat ar trebui să intre în vigoare la jumătatea lunii martie, după termenul de 45 de zile, care trebuie să treacă de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.

O reglementare de acest fel era de aşteptat să fie primită cu foarte puţin entuziasm de patronii din industria hotelieră de pe litoral, mai ales că o iniţiativă asemănătoare, a fostei parlamentare de Constanţa Manuela Mitrea, a fost criticată virulent de Radu Mazăre, primarul de la acea dată a municipiului Constanţa. Acesta avea pentru zona de litoral o cu totul altă viziune: cluburi, cazinouri, viaţă de noapte şi, mai direct sau mai pe ocolite spus, turism sexual. Nicidecum interzicerea fumatului.

În aceste condiţii, am vrut să aflăm ce cred agenţii economici de pe litoral că se va întâmpla la vară, când, cel puţin teoretic, fumatul va fi interzis cu desăvârşire în spaţiile închise din cluburi, localuri şi hoteluri.

Am discutat, mai întâi, cu unul dintre reprezentanţii hotelierilor din Mamaia – el însuşi patronul unui hotel.

Răspunsul lui Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, poate părea surprinzător:

„Din câte ştiu, legea este una dintre cele mai drastice din Europa, iar 80% dintre români o acceptă cu cea mai mare plăcere şi sper că ghilimelele se subînţeleg.

Însă, în ceea ce priveşte activitatea noastră, turismul, nu cred că suntem afectaţi de efectele legii. Noi, oricum, în camerele de hotel interzisesem fumatul şi era şi normal, pentru că, după o serie de cinci sau şapte nopţi în care cineva fumează trabuc în cameră, noi aveam nevoie de cel puţin două zile pentru a reface aerul din încăpere.
Doritorii pot să fumeze pe balcoane.

Nici în barul hotelurilor nu se va mai funma, dar avem terasele, unde, într-un loc amenajat, legea chiar permite să se fumeze.

Deci, una peste alta, nu cred că această lege nu cred că îi va afecta pe turişti, nu cred că va afecta turismul şi cred eu că este, până la urmă şi un element de civilizaţie şi, mai mult decât atât, este un factor important care va ajuta sănătatea populaţiei. Dacă cineva fumează, cinci inhalează şi asta nu este bine.

Este o lege binevenită, dar populaţia ar fi trebuit consultată, mai întâi, printr-un referendum. Însă, una peste alta, eu zic că este foarte bine.”

Am întrebat-o şi pe Corina Martin, preşedintele Asociaţiei „Litoral Delta Dunării”, ce efecte crede că va avea noua lege asupra turismului. Aceasta ne-a spus că, pentru staţiuni cum este Mamaia, legea ar fi trebuit să prevadă nişte derogări:

„Noi, pe litoral, consideram că se impun reglementări speciale pentru staţiunile turistice, dacă ne dorim să promovăm şi să dezvoltăm mai mult turismul în staţiunile din România, pentru că suntem conştienţi că avem nevoie de mai multă dezvoltare a turismului românesc.

Şi-atunci ne-am fi dorit ca, de exemplu, pentru staţiuni cum este Mamaia – şi nu numai – să existe locaţii în care, dacă proprietarii decid că doresc să se poată fuma, acest lucru să fie posibil.

Clienţii, practic, şi-ar fi selectat localurile, restaurantele, cluburile, după preferinţele pe care le au: pentru fumători sau pentru nefumători.

Această cerinţă ar fi fost necesară, din punctul meu de vedere şi al proprietarilor de locaţii turistice de pe litoral, pentru a favoriza turismul!”

AUDIO | Laura Constandin, AJPIS: „Copiii refugiați primesc exact aceleași alocații ca și minorii români”
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 14:07

AUDIO | Laura Constandin, AJPIS: „Copiii refugiați primesc exact aceleași alocații ca și minorii români”

Alegerile sunt câștigate de candidații care știu să genereze, în rândul publicului, anumite emoții, spun specialiștii în comunicare. Mai...

AUDIO | Laura Constandin, AJPIS: „Copiii refugiați primesc exact aceleași alocații ca și minorii români”
Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Națională a României în șase orașe și la bordul navelor din Marea Mediterană
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 13:27

Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Națională a României în șase orașe și la bordul navelor din Marea Mediterană

Forțele Navale Române vor participa duminică, 1 Decembrie, la activitățile organizate cu ocazia Zilei Naționale a României la București,...

Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Națională a României în șase orașe și la bordul navelor din Marea Mediterană
Autoritatea Electorala Permanenta - foto - AEP
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 13:00

AEP a sesizat Poliția și Parchetul în legătură cu finanțarea campaniei electorale pentru prezidențiale

Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat organele de urmărire penală să cerceteze afişele electorale apărute fără codul de identificare...

AEP a sesizat Poliția și Parchetul în legătură cu finanțarea campaniei electorale pentru prezidențiale
CONSTANȚA: Reținuți pentru furt calificat, după ce au sustras zeci de capace de canalizare
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 12:31

CONSTANȚA: Reținuți pentru furt calificat, după ce au sustras zeci de capace de canalizare

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din...

CONSTANȚA: Reținuți pentru furt calificat, după ce au sustras zeci de capace de canalizare
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 11:31

AUDIO | TULCEA: Peste 150 de copaci au fost plantați de voluntari, în cadrul proiectului „Ziua Verde”

Asociația DeltaPedia a lansat recent proiectul „Ziua Verde”, prin care și-a propus să mobilizeze copiii și adulții din județul Tulcea,...

AUDIO | TULCEA: Peste 150 de copaci au fost plantați de voluntari, în cadrul proiectului „Ziua Verde”
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:58

Studenţii cer Consiliului Naţional al Rectorilor să ia măsuri pentru a putea vota la alegerile parlamentare

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România solicită Consiliului Naţional al Rectorilor să ia măsurile necesare astfel...

Studenţii cer Consiliului Naţional al Rectorilor să ia măsuri pentru a putea vota la alegerile parlamentare
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:46

Informare de vreme rea în toată țara. COD GALBEN de ninsori în 11 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, un Cod galben de ninsori în zone din 11 judeţe, precum şi o informare de precipitaţii şi...

Informare de vreme rea în toată țara. COD GALBEN de ninsori în 11 județe
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 10:11

Seară Regală în onoarea sportivilor medaliați la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, joi, de la ora 18,00, la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic, la care sunt...

Seară Regală în onoarea sportivilor medaliați la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris