Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea ANTIFUMAT
Publicat de , 29 ianuarie 2016, 12:05
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
La 45 de zile după publicarea în Monitorul Oficial, care este o chestiune de ore, legea va intra în vigoare. Astfel, de la jumătatea lunii martie, fumatul în spaţiile publice închise, dar şi în apropierea locurilor de joacă va fi strict interzis.
Proiectul prevede interzicerea completă a fumatului în toate spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă și în locurile de joacă pentru copii, inscripționarea pachetelor cu produse din tutun, desfășurarea de campanii de informare și educare a populației, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziționeze, indicarea în produsele finale a conținutului de gudron, nicotină și monoxid de carbon.