Litoralul şi Delta Dunării, promovate la Moscova
Publicat de , 26 ianuarie 2016, 11:45
O delegaţie a Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România, condusă de preşedintele Corina Martin, împreună cu reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Tracia se află, în perioada 24-30 ianuarie, la Moscova, unde au demarat o campanie de promovare a destinaţiilor româneşti pe piaţă rusă.
În cadrul întrevederilor bilaterale cu reprezentanţii touroperatorilor şi ai celor mai importante asociaţii de turism din Rusia au fost identificate măsuri care urmează a fi puse în practică imediat, în vederea creşterii circulaţiei turistice între România şi Rusia, se arată într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii români au propus demararea uui proiect-pilot comun – „DESCOPERĂ ROMÂNIA”, care presupune, printre altele, organizarea de infotripuri gratuite pe litoral, în Delta Dunării şi în alte destinaţii româneşti, pentru touroperatorii ruşi, acţiuni comune de promovare şi marketing, conferinţe de prezentare şi promovare a României şi a destinaţiilor româneşti, care vor fi organizate pe teritoriul Rusiei.