Radio Constanţa a împlinit 26 de ani. Mesajul Preşedintelui Director General al SRR, Ovidiu Miculescu
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 ianuarie 2016, 07:15 / actualizat: 21 ianuarie 2016, 17:35
Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, a transmis postului Radio România Constanța următorul mesaj, cu ocazia aniversării a 26 de ani de la prima emisie:
“În primul rând este un mesaj de felicitare pentru ceea ce face Radio Constanţa. Acesta este unul dintre studiourile regionale ale Societăţii Române de Radiodifuziune, care în ultima perioadă performează foarte bine. Este un mesaj de sprijin pentru a continua ceea ce fac colegii mei de la Radio Constanţa. Este foarte important să performeze în continuare, să atragă o audienţă din ce în ce mai mare, să genereze informaţie, cultură, educaţie, divertisment, sigur, toate în spiritul misiunii publice după care funcţionăm. În acelaşi timp, este absolut de salutat activitatea Radio Constanţa în mediul on-line. Este un mesaj pozitiv, un mesaj prin care îi felicit, pe de o parte, iar pe de altă parte îi încurajez pe colegii mei să continue să ţină motoarele turate şi, la fel ca până acum, să lucreze atent, intens, susţinut, dedicat, în slujba publicului, a românilor care ascultă acest post de radio ”.