TULCEA: Iarna îşi ia înapoi darul neaşteptat pentru elevi. Miercuri se redeschid şcolile!
Publicat de Bogdan Comșa, 19 ianuarie 2016, 16:43
Prefectura Judeţului Tulcea a anunţat, miercuri la prânz, redeschiderea tuturor unităţilor de învăţământ începând de miercuri, 20 ianuarie.
Decizia a fost luată având în vedere o adresă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea, ca urmare a ameliorării condiţiilor meteorologice.
Vă reamintim că şi în judeţul Constanţa, cursurile vor reveni la normal, după ce luni au mers la şcoală doar elevii din municipiile Constanţa, Mangalia şi Medgidia, iar astăzi, în şcolile din 30 de localităţi, cursurile au fost suspendate, din cauza drumurilor afectate de căderile de zăpadă.