Să moară capra vecinului? Mai bine nu
Publicat de Florentina Stan, 9 ianuarie 2016, 08:45
Se zice că noi, românii, cam avem năravul ăsta de a ne uita peste gard, în curtea vecinului şi a-i ura să-i moară capra. Nu ne face onoare zicala asta, dar treaba cu uitatul peste gard, uneori, poate fi folositoare inspiraţiei.
De exemplu, aruncând noi un ochi în curtea bulgarilor, ce să vedem? Nu, nu capra moartă. Vedem copaci îmbrăcaţi în haine groase de iarnă. Iaca poznă. Or fi devenit vecinii noştrii atât de ecologişti, încât îmbracă arborii, să nu cumva să le îngheţe scoarţa, pe gerul ăsta.
Ei bine, nu. Hainele nu sunt pentru copacii, deşi iniţial, ei le poartă cu mândrie. Sunt de fapt pentru oamenii străzii, care le pot lua şi purta, încurajaţi de bileţelul ataşat de haină, pe care scrie: „Nu sunt pierdută! Dacă ţi-e frig şi vrei să te încălzeşti, atunci acceptă acest gest din partea noastră. Sperăm ca tot mai mulţi oameni cu suflet mare să ne urmeze”.
Deci, s-a lămurit problema. E de fapt o campanie lansată de comunitatea Hidden Cash Sofia, pentru oamenii străzii. Idee lansată – cum altfel, dacă nu pe Facebook.
P.S. Să trăieşti nea` Zuckerberg, că dacă nu inventai dumneata Facebook-ul, n-aveau pe unde să circule toate ideile astea interesante.