Ascultă Radio România Constanța Live

Tricoul Cristinei Neagu a fost scos la licitaţie

Tricoul Cristinei Neagu a fost scos la licitaţie

Publicat de Claudiu Dobrescu, 7 ianuarie 2016, 07:45

Tricoul pe care Cristina Neagu l-a purtat la Campionatului Mondial 2015 din Danemarca, unde a fost declarată MVP-ul competiţiei, este obiectul de mare atracţie al unei licitaţii organizate în scop caritabil.
Preţul tricoului a ajuns în doar câteva zile, de la 400 de lei la 1.200 de lei.

La licitaţie se mai află tricoul celui mai experimentat jucător al naţionalei de fotbal, Răzvan Raţ (purtat de acesta la jocul Italia-România) care are trecute pe el numele victimelor de la Clubul Colectiv, alături de tricourile unor alţi sportivi din handbal, fotbal sau volei.

Licitaţia este organizată în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Memorialului Radu Gog, eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru familia fostului arbitru divizionar decedat în anul 2003, într-un accident rutier, la vârsta de 24 de ani.

Acesta a arbitrat peste 300 de partide de fotbal, dintre care 40 în Divizia C (Liga a III-a), remarcându-se pe plan profesional, dar şi sportiv, unde era considerat unul dintre cei mai talentaţi arbitri din cadrul Comisiei Judeţene a Arbitrilor Sălaj.

FCSB şi Olympiakos Pireu se întâlnesc în Europa League
Sport joi, 28 noiembrie 2024, 08:41

FCSB şi Olympiakos Pireu se întâlnesc în Europa League

Austriacul Sebastian Gishamer va arbitra meciul dintre FCSB şi Olympiakos Pireu, care va avea loc joi, de la ora 22, în direct la Digi Sport 1 pe...

FCSB şi Olympiakos Pireu se întâlnesc în Europa League
CSM Constanţa și-a încheiat meciurile din grupă în EuroCup
Sport joi, 28 noiembrie 2024, 07:26

CSM Constanţa și-a încheiat meciurile din grupă în EuroCup

CSM Constanţa are şanse mici de a continua în competiţia feminină de baschet EuroCup Women, după ce a fost învinsă de echipa belgiană...

CSM Constanţa și-a încheiat meciurile din grupă în EuroCup
Înfrângere pentru Farul Constanța în Liga Campionilor la tineret
Sport miercuri, 27 noiembrie 2024, 16:20

Înfrângere pentru Farul Constanța în Liga Campionilor la tineret

Miercuri după-amiază s-a disputat, pe stadionul Central din Complexul Academiei Hagi, prima manșă a turului al III-lea al Youth League, între...

Înfrângere pentru Farul Constanța în Liga Campionilor la tineret
Victorie înainte de limită pentru Alexandru Buleu
Sport miercuri, 27 noiembrie 2024, 15:41

Victorie înainte de limită pentru Alexandru Buleu

La Târgu Mureș se desfășoară în perioada 25-30 noiembrie, întrecerile Campionatului Național de box pentru seniori. În sferturile categoriei...

Victorie înainte de limită pentru Alexandru Buleu
Sport miercuri, 27 noiembrie 2024, 14:30

CSM Constanța este la un pas de calificarea în faza superioară a EuroCup

Sala Sporturilor „Simona Amânar” din Constanța găzduiește miercuri, de la ora 20, meciul dintre formația gazdă, CSM Constanța și...

CSM Constanța este la un pas de calificarea în faza superioară a EuroCup
Sport miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:03

Patru echipe sunt calificate în primăvara europeană a Ligii Campionilor

Echipele Liverpool, Inter Milano, FC Barcelona și Atalanta sunt primele patru calificate în primăvara UEFA Champions League (optimile de...

Patru echipe sunt calificate în primăvara europeană a Ligii Campionilor
Sport miercuri, 27 noiembrie 2024, 10:30

Federația de fotbal din Kosovo nu a fost sancționată pentru abandonarea meciului cu România

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, va ataca la TAS decizia Comisiei de apel a UEFA în cazul incidentelor de la meciul cu...

Federația de fotbal din Kosovo nu a fost sancționată pentru abandonarea meciului cu România
Sport miercuri, 27 noiembrie 2024, 08:31

Farul U19- Lokomotiva Zagreb U19, astăzi în competiția Youth League la fotbal

Echipa de fotbal tineret Farul sub 19 ani va disputa astăzi prima partidă din turul III al competiției Youth League împotriva vicecampioanei...

Farul U19- Lokomotiva Zagreb U19, astăzi în competiția Youth League la fotbal