Bătrână din Constanţa, salvată de medici şi pompieri
Publicat de Bogdan Comșa, 22 decembrie 2015, 18:31
Pompierii de la ISU Dobrogea au fost solicitaţi luni după-amiaza să intervină pentru deblocarea uşii unui apartament dintr-un bloc situat pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din municipiul Constanţa, la numărul 191, în zona Zodiac.
Proprietara apartamentului nu mai răspundea la telefon şi nici la uşă, iar rudele, temându-se de ce este mai rău, au sunat la Poliţie, care, la rândul lor, au alertat Pompierii. Îngrijorarea celor apropiaţi era cu atât mai justificată, cu cât este vorba despre o bătrână de 86 de ani, cunoscută cu afecţiuni medicale.
Echipei mixte care s-a deplasat la faţa locului i s-a adăugat şi un echipaj de la Ambulanţă.
După ce au spart uşa locuinţei, pompierii şi medicii au găsit-o în casă pe proprietară. Din fericire, aceasta era în viaţă. Imediat, bătrâna a fost preluată de Ambulanţă şi transportată la spital, pentru tratament şi investigaţii medicale amănunţite.