Tricolorii au ratat calificarea la Cupa Mondială
Publicat de Catalin Donose, 14 decembrie 2015, 07:56
Naţionala de futsal a României a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2016, după ce a fost învinsă de echipa Portugaliei cu 5-0 (3-0), duminică seara, la Varzim, în ultimul meci din Grupa a 6-a preliminară.
România a învins Norvegia cu 5-1 în primul său meci, dar apoi a pierdut partidele cu Polonia (1-8) şi cu Portugalia (0-5).
În clasamentul final al grupei, pe primul loc s-a aflat Portugalia, cu 9 puncte, urmată de Polonia, 6 puncte, România, 3 puncte, Norvegia, 0 puncte.
Primele două clasate s-au calificat în play-off-ul pentru Cupa Mondială din Columbia.