Premii pentru micuții fotbaliști de la CS Năvodari
Publicat de Catalin Donose, 13 decembrie 2015, 07:16
Sala Sporturilor din Năvodari a găzduit sâmbătă, 12 decembrie, meciurile competiției de fotbal pentru copii denumită „Cupa Sărbătorilor de Iarnă”.
Organizatori au fost Primăria Orașului Năvodari și CS Năvodari.
Au participat opt echipe de la grupele de copii și juniori ale CS Năvodari, meciurile fiind aplaudate la scenă deschisă de numerosul public spectator.
Directorul turneului a fost conducătorul grupării CS Năvodari, Constantin Dinicu.
Rezultatele au contat mai puțin pentru că toți micuții fotbaliști au fost premiați cu multe dulciuri.
Aceștia au mulțumit pentru numeroasele daruri, au cântat colinde și au promis, că anul viitor vor avea rezultate și mai bune.