Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 20 decembrie

Calendarul zilei – 20 decembrie

Publicat de Codrin RAITA, 20 decembrie 2015, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– S-a întâmplat într-o zi de 20 decembrie
* Cu 824 de ani (1191) în urmă, printr-un document emis de Papa Celestin al III-lea, avea să se menționeze prima atestare documentară a cetății Sibiului, sub numele de “Cibinum”. Acest act ecleziastic a recunoscut, la rugămințile regelui ungar Béla al III-lea, existența unei prepozituri a Sibiului (praepositura Cibiniensis – prepozitura este o funcție de conducere în anumite congregații religioase) scoasă de sub jurisdicția Episcopiei Transilvaniei. Deși primele așezări în zona Sibiului par să fi fost castrul roman Cedonia, din zona actualului cartier Gușterița și o așezare de origine slavă, localitatea avea să fie colonizată în a doua parte a secolului al XII-lea de coloniștii sași, prima atestare documentară în limba germană, Hermannstadt, datând din anul 1223
* În urmă cu 178 de ani (1837/1838), apărea (până la 31.XII.1838), la Bucureşti, primul cotidian românesc, „România”, sub conducerea lui Aaron Florian şi Gheorghe Hill. Cotidianul oglindea viaţa politică, social-economică, ştiinţifică şi culturală a românilor de pe ambii versanţi ai Carpaţilor, precum şi evenimente politice din întreaga lume. Primele 150 de numere ale gazetei au fost imprimate cu caractere chirilice, folosindu-se apoi alfabetul de tranziţie (20.XII./1.I)
* Acum 158 de ani (1857/1858), Adunarea ad-hoc a Moldovei vota o rezoluţie prin care se adresează Puterilor garante cu rugămintea de a „se prevedea şi a stabili calea prin care Principatele Unite, la orice călcare a drepturilor lor, de orice parte ar proveni, să poată cere şi dobândi puternicul sprijin al marelui Areopagiu” (20.XII./1.I)
* Acum 107 ani (1908/1909), s-a constituit, la Bucureşti, „Cercul românilor de peste munţi”, cu scopul de a dezvolta şi întreţine legături mai strânse cu românii de dincolo de Carpaţi şi de a sprijini revendicările „fraţilor aflaţi sub dominaţia austro-ungară” (20.XII./2.I)
* În urmă cu 106 ani (1909/1910), apăreau Legea pentru înfiinţarea Băncilor populare de meseriaşi şi a cooperativelor de producţie, consum, construcţie şi de comerţ şi Legea contra sindicatelor şi asociaţiunilor profesionale („Legea Orleanu”), prin care se interzicea dreptul de asociere şi de grevă tuturor salariaţilor statului (20.XII/2.I)
* Se împlinesc 100 de ani (1915), de la prima audiţie, la Ateneul Român din Bucureşti, sub bagheta lui Dimitrie Dinicu, a primului poem simfonic românesc, „Acteon” de Alfred Alessandrescu
* Parlamentul vota, acum 69 de ani (1946), Legea pentru etatizarea şi organizarea Băncii Naţionale a României, fapt care a permis Guvernului dominat de PCR să-şi asigure controlul asupra tuturor instituţiilor bancare şi de credit, publice sau particulare, asupra creditului şi emisiunii de monedă, precum şi asupra producţiei şi distribuţiei mărfurilor (Legea va fi publicată la 28 decembrie); guvernator al BNR (din 9.I.1947) va fi prof. univ. Tiberiu Moşoiu (din partea PNL-Tătărescu), iar viceguvernator – Aurel Vijoli (din partea PCR)
* Se împlinesc 50 de ani (1965), de când, în cadrul celei de-a 20-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, a fost decisă crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială – ONUDI (care şi va începe activitatea la 1.I.1967)
* Cu 42 de ani (1973) în urmă, avea loc inaugurarea noii clădiri a Teatrului Naţional din Bucureşti, cu o suprafață de 10.000 mp și trei săli de spectacol ce însumau peste 1.600 de locuri; proiectul inițial (1964-1973) a fost semnat de arhitecții Horia Maicu, Romeo Belea şi Nicolae Cucu. Teatrul Naţional Bucureşti a mai “suferit” o inaugurare recentă, la data de 10 noiembrie 2014, în prezenţa conducerii instituţiei şi a mai multor oameni politici. Clădirea TNB s-a aflat în proces de consolidare din 2011. În urma lucrărilor de modernizare, faţada TNB a revenit la forma iniţială (înainte de lucrările de remodelare din anii ′80), spectatorii având la dispozitie şapte săli de spectacol complet modernizate
* Acum 28 de ani (1987), feribotul de pasageri MV Doña Paz, care se îndrepta către capitala statului Filipine, s-a ciocnit cu petrolierul Vector în strâmtoarea Tablas, în apropiere de Marinduque. Scufundarea navei a dus la pierderea a 4.341 de vieți omenești; doar 24 de persoane au supraviețuit. Este considerat cel mai mare dezastru maritim pe timp de pace
* În urmă cu 26 de ani (1989), în cursul serii Nicolae Ceauşescu, întors dintr-o vizită în Iran, s-a adresat populaţiei într-o intervenţie televizată şi radiodifuzată, calificând evenimentele de la Timişoara ca fiind opera unor huligani, elemente antinaţionale, teroriste. În cadrul aceluiaşi discurs, a anunţat că, întrucât manifestanţii au atacat unităţile militare, acestea au fost obligate să se apere, folosind armamentul din dotare
* Şi tot acum 26 de ani (1989), a avut loc o intervenţie militară americană în Panama. Aceasta s-a produs pentru a proteja viaţa cetăţenilor americani aflaţi în zonă. Intervenţia a dus, totodată, la înlăturarea dictatorului panamez Manuel Antonio Noriega
* Acum 18 ani (1997), a avut loc premiera filmului „La vita é bella”, în regia lui Roberto Benigni. Benigni joacă și rolul lui Guido Orefice, un evreu italian, care își folosește imaginația inventând un joc pentru a-și proteja copilul de ororile care aveau loc în lagărele naziste. Pelicula a fost foarte bine primită de critici și a avut un succes financiar, Benigni câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun actor la Premiile Oscar din 1999, precum și premiile “Cea mai bună coloană sonoră” și “Cel mai bun film străin”
* R. P. Chineză a reluat, acum 16 ani (1999), exercitarea suveranităţii asupra teritoriului Macao, pe baza Declaraţiei comune a guvernelor Chinei şi Portugaliei semnate la 26.III.1987 (teritoriul, situat pe coasta de est a Chinei, la 70 km. de Hong Kong, include Peninsula Macao, insulele Coloane şi Taipa. A fost una dintre cele mai vechi colonii europene din China, datând încă din secolul al XVI-lea)

Aniversări – Comemorări

– Sărbătoarea populară „Ignatul”; în tradiţia populară românească, Ignatul este o divinitate solară (care a preluat, din calendarul ortodox, numele şi data de celebrare a Sf. Ignatie Teoforul), sinonim cu „Ignatul Porcilor”, pentru că în zorii zilei se taie porcul de Crăciun (Calendar Rompres, decembrie 2004)

– 1740: S-a născut József (Iosif) Benkő, istoric (studii privind istoria medievală a Transilvaniei, un susţinător al latinităţii limbii române), botanist şi geograf secui (m. 1814) – 275 de ani

– 1768: S-a născut mitropolitul Veniamin Costache, cărturar, traducător şi poet; alături de Gheorghe Asachi, a avut o contribuţie însemnată la organizarea învăţământului de toate gradele din Moldova; la îndemnul său, în 1833, s-a pus temelia actualei catedrale mitropolitane din Iaşi (m. 1846)

– 1808, 20.XII./1809, 1.I: S-a născut (la Miskolc/Ungaria) cărturarul Andrei Şaguna, mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria (din 1864); unul dintre preşedinţii Adunării Naţionale de la Blaj (3/15 mai 1848) şi şeful delegaţiei trimise la Viena pentru a susţine pe lângă împărat drepturile românilor transilvăneni; contribuţii la dezvoltarea învăţământului şi a presei în limba română, precum şi la întemeierea şi activitatea societăţii ASTRA (1861), fiind primul ei preşedinte; membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1871 (m. 1873). NOTA 1: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă naşterea la 1.I.1809 şi moartea la 28.VI.1873. NOTA 2: Andrei Şaguna a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 29.X.2011, cu zi de prăznuire la 30 noiembrie

– 1852: S-a născut arhitectul Ion Mincu, întemeietor al şcolii naţionale de arhitectură; a valorificat elemente de construcţie şi decoraţie ale arhitecturii feudale şi populare româneşti; printre lucrările sale se numără Casa Lahovari (azi Spitalul dr. I. Cantacuzino), Casa Vernescu, Şcoala Centrală, toate din Bucureşti; în prezent Universitatea de Arhitectură și Urbanism îi poartă numele (m. 1912)

– 1854: S-a născut Ioan Nădejde, sociolog, lingvist, publicist şi om politic (m. 1928). NOTĂ: Unele surse (http://www.timpul.md) menţionează ca dată a naşterii 18 decembrie 1854

– 1879: S-a născut I.[on] G.[heorghe] Duca, jurist, memorialist şi om politic liberal; preşedinte al PNL (1927-1930), parlamentar, ministru în mai multe rânduri, prim-ministru (noiembrie-decembrie 1933); animat de convingeri democratice, de sentimente patriotice, pacifiste şi antifasciste, a participat activ la înfăptuirea unor importante acte istorice: întregirea ţării, reforma agrară, reforma electorală, politica de pace din cadrul Ligii Naţiunilor şi a Micii Înţelegeri (m. 1933, asasinat de un comando legionar, pe peronul gării Sinaia). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) dă naşterea la 26.XII.1879

– 1889: S-a născut actorul, regizorul şi profesorul Ion Iancovescu; ctitor a şapte edificii teatrale în Bucureşti (m. 1966). NOTĂ: www.crispedia.ro dă ca dată a naşterii 20 noiembrie 1889

– 1904: S-a născut istoricul Aurelian Sacerdoţeanu, specialist în istoria medievală a românilor, în practica şi teoria arhivistică (m. 1976)

– 1927: S-a născut economistul Constantin Bărbulescu; după 1989 a făcut parte din Comisia numită de Guvernul României pentru elaborarea strategiei privind trecerea la economia de piaţă; amplă activitate pedagogică (a gândit restructurarea învăţământului superior economic românesc potrivit noilor condiţii ale economiei de piaţă); membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 2010)

– 1929: S-a născut Al.[exandru] Căprariu, poet, eseist şi publicist (m. 1988)

– 1934: S-a născut sculptorul George Apostu, stabilit în Franţa (m. 1986)

– 1935: S-a născut Daniel Drăgan, poet, dramaturg, memorialist, nuvelist şi publicist – 80 de ani

– 1935: S-a născut producătorul de televiziune Valeriu Lazarov; în 1968 se stabileşte în străinătate, iniţial în Spania (până în 1979) şi apoi în Italia (până în 1989, unde lucrează pentru Silvio Berlusconi, la Canale 5); între anii 1989 şi 1994 conduce postul sapniol Tele 5; în 1995 îşi înfiinţează propria companie de producţie, Prime Time Communications (m. 2009) – 80 de ani

– 1940: S-a născut sculptorul Mihai Buculei – 75 de ani. NOTĂ: Mai multe surse dau ca dată a naşterii 22.XII.1940

– 1943: S-a născut Ruxandra Sireteanu, actriţă de teatru şi film (m. 2014)

– 1944: A murit istoricul literar Nicolae Cartojan; a fost primul profesor de literatură română veche al Universităţii din Bucureşti, creatorul acestei discipline; membru titular al Academiei Române din 1941 (n. 1883)

– 1946: S-a născut Andrei Codrescu (pseudonimul lui Andrei Perlmutter), poet, romancier, eseist, scenarist şi traducător american de origine română; a emigrat, în 1966, în SUA (va primi cetăţenia în 1981); colaborator la National Public Radio; profesor la mai multe universităţi americane

– 1950: S-a născut Ioan Flora, poet de limbă română din Banatul sârbesc şi traducător; a colaborat mai bine de două decenii la cele mai importante reviste literare din România şi din Iugoslavia; a fost secretar al Uniunii Scriitorilor din România (m. 2005) – 65 de ani

– 1957: S-a născut actorul Marian Râlea

– 1958: A murit (la Geneva) etnomuzicologul şi compozitorul Constantin Brăiloiu; a întemeiat Arhiva de Folclor a Societăţii Compozitorilor Români (1928-1934); a fost fondator şi conducător al Arhivei Internaţionale de Muzică Populară de la Geneva (1944-1958); membru corespondent al Academiei Române din 1946 (n. 1893)

– 1963: A murit compozitorul Paul Constantinescu, maestru emerit al artei; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1909)

– 1966: A murit Mihail Sorbul (pseudonimul lui Mihail Smolsky), dramaturg şi prozator (n. 1885)

– 1983: A murit (la Bucureşti) Slavomir Popovici, regizor de film documentar (n. 1930, Vârşeţ, Serbia)

– 1989: A murit medicul Ioan Moraru; s-a afirmat în domeniul cercetărilor biomedicale, având o contribuţie determinantă la dezvoltarea pe baze moderne a anatomiei patologice şi la reintroducerea geneticii în cercetarea şi practica medicală; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (n. 1927)

– 1999: A murit Valeriu Munteanu, filolog, lexicograf şi traducător (n. 1921)


 

EVENIMENTE EXTERNE

– Slovenia: Referendum pentru anularea unei legi care autorizează mariajul între persoanele de acelaşi sex

– Spania: Alegeri legislative

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Solidarităţii Umane”; proclamată de Adunarea Generală a ONU la 22 decembrie 2005, prin Rezoluţia 60/209, pornind de la identificarea solidarităţii ca una dintre valorile fundamentale şi universale, care trebuie să stea la baza relaţiilor dintre popoare în secolul al XXI-lea

– 1494: S-a născut Oronce Finé, matematician și cartograf francez; în 1532 devine primul profesor de matematică titular la Colegiul Regal, devenit ulterior Collège de France (m. 1555)

– 1783: A murit Antonio Soler, compozitor şi organist spaniol (botezat în 1729)

– 1898: S-a născut actriţa şi cântăreaţa americană Irene Dunne (m. 1990)

– 1903: A murit Kornél Ábrányi (tatăl), memorialist, muzicolog şi compozitor maghiar (n. 1822)

– 1917: S-a născut poetul chilian Gonzalo Rojas, laureat în 2003 al Premiului Cervantes, cea mai înaltă distincţie pentru literatură în limba spaniolă; considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai Americii Latine (m. 2011)

– 1927: S-a născut fostul președinte sud-coreean Kim Young-Sam, devenit, în 1993, primul președinte civil după 30 de ani de dominație militară; în funcţie între 25 februarie 1993 şi 25 februarie 1998 (m. 2015)

– 1947: S-a născut interpreta italiană Gigliola Cinquetti

– 1948: S-a născut pianista japoneză, naturalizată ca cetăţean britanic, Mitsuko Uchida

– 1953: S-a născut violonistul american Mark Kaplan. NOTĂ: Alain Pâris, în „Dicţionarul de interpreţi”, dă ca dată a naşterii 30.XII.1953

– 1955: S-a născut Hideki Noda, actor, dramaturg şi regizor de teatru şi film japonez; considerat unul dintre cei mai importanţi dramaturgi contemporani ai Japoniei – 60 de ani

– 1955: S-a născut Martin Schulz, om politic german, preşedinte al Parlamentului European (din 17 ianuarie 2012, reales în 1 iulie 2014), membru al Partidului Social Democrat din Germania – 60 de ani

– 1957: S-a născut Anna Vissi, cântăreață originară din Cipru

– 1968: A murit scriitorul american John Steinbeck; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1962 (n. 1902)

– 1974: A murit compozitorul şi dirijorul francez André Jolivet (n. 1905)

– 1982: A murit Arthur Rubinstein, pianist şi compozitor american de origine poloneză (n. 1887)

– 1996: A murit astrofizicianul american Carl Sagan; contribuţii importante la realizarea programelor americane de cercetare cu ajutorul sondelor spaţiale („Viking” şi „Voyager”); lucrări de popularizare a paleontologiei şi exobiologiei; realizator al renumitului serial ştiinţific de televiziune „Cosmos” (1980) (n. 1934)

– 1998: A murit Sir Alan (Lloyd) Hodgkin, fiziolog şi biofizician britanic; a descris impulsul nervos şi a emis teoria „pompei cu sodiu” în inducerea influxului nervos; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1963, împreună cu australianul John C. Eccles şi cu britanicul Andrew F. Huxley (n. 1914)

– 2001: A murit Léopold Sedar Senghor, om politic şi scriitor senegalez; preşedinte al statului din 1960, după ce Senegalul s-a proclamat independent, funcţie pe care o va deţine până în 1980 (n. 1906)

– 2008: A murit balerina rusă Olga Lepeşinskaia (n. 1916)

– 2009: A murit Brittany Murphy, actriţă americană (n. 1977)

– 2012: A murit compozitorul, interpretul şi pianistul american de blues Jimmy McCracklin (n. 1921)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie