Haos în două blocuri cu locuinţe sociale, alocate ilegal
Publicat de Bogdan Comșa, 4 decembrie 2015, 18:34 / actualizat: 5 decembrie 2015, 2:04
Mai multe familii din Călăraşi se vor muta în prag de iarnă în case noi.
Nu este vorba despre un eveniment fericit în viaţa tuturor acestor oameni, pentru că mutarea este una forţată, decisă de o instanţă de judecată.
Totul a început în urmă cu doi ani, când un bărbat din Călăraşi, beneficiarul unei locuinţe sociale acordate de Primărie, a dat în judecată municipalitatea. Acesta, având doi copii, a reclamat că a primit o garsonieră, deşi avea dreptul la un apartament.
După doi ani de procese, magistraţii i-au dat dreptate. Însă, în instanţă nu a fost discutat doar cazul respectiv. Judecătorii au luat la puricat toate cele 66 de alocări de locuinţe realizate în anul 2013 la Călăraşi, în două blocuri.
În mai multe cazuri au fost constatate nereguli şi s-a dispus intrarea în legalitatea. Ca urmare, după doi ani petrecuţi în locuinţele respective, 16 familii afectate de alocările ilegale trebuie să se mute la noile adrese, în cele două imobile.
În unele cazuri, măsura va fi una pozitivă, pentru că familii numeroase, care au stat înghesuite într-un spaţiu prea mic, se vor muta în locuinţe mai mari. În alte situaţii, însă, cei care au primit pe nedrept apartamente mai mari, faţă de situaţia lor familială, vor fi obligaţi să se acomodeze cu un spaţiu locativ mult restrâns.
Elena Rogoz, purtătorul de cuvânt al Primăriei Călăraşi, ne-a declarat că nu ne poate spune, acum, cine este vinovat de această situaţie şi dacă cineva va fi tras la răspundere.
Deocamdată, preşedintele şi doi membri ai comisiei care a decis alocările de locuinţe au demisionat.