Avocat în cadrul Baroului Suceava reţinut de DNA
Publicat de , 3 decembrie 2015, 14:30
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei Carmen Kreisel-Cricleviţ, avocat în cadrul Baroului Suceava, pentru săvârsirea infracţiunii de trafic de influentă, şi sub control judiciar, a inculpaţilor Dumitru Dascălu şi Nicuşor Şargan, pentru săvârsirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în perioada 2010-2011, inculpata Kreisel-Cricleviţ Carmen, în calitate de avocat în cadrul Baroului Suceava, beneficiind de sprijinul celorlalţi doi inculpaţi, a pretins de la o persoana, denuntator în cauză, suma totală de 18.000 euro, din care a primit efectiv 8.000 euro, pretinzând ca are influenţa asupra unei judecătoare din cadrul Curţii de Apel Suceava – Secţia Penală, învestită cu soluţionarea apelului declarat într-o cauza care îl viza pe denuntator.
În schimbul banilor, inculpata Kreisel-Cricleviţ Carmen a lăsat să se înţeleagă că, prin prisma relaţiilor personale pe care le are cu acel magistrat, dar şi prin cointeresarea sa materială, o va determina să adopte o soluţie favorabilă în cauză, în sensul de a schimba încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina persoanei vizate din infracţiunea de omor calificat într-o infracţiune cu un grad de pericol social scăzut sancţionată de legea penală mult mai blând, care să-i faciliteze obţinerea unei condamnări cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
În cauză, s-a dispus măsura sechestrului asigurator asupra sumelor de 5240 euro si 11.000 lei, aparţinând inculpatei Kreisel-Cricleviţ Carmen.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Suceava, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovaţie.