Fumatul ar putea fi interzis în toate spaţiile publice
Publicat de , 3 decembrie 2015, 09:12
Proiectul de lege prin care s-ar interzice fumatul în toate spaţiile publice ar putea fi adoptat, săptămâna viitoare, de Camera Deputaţilor.
Săptămâna trecută, proiectul nu a mai fost discutat în plenul Camerei Deputaţilor din cauza unui amendament care i-a nemulţumit pe parlamentari.
Este vorba de cel potrivit căruia “în unităţile în care se comercializează produse din tutun, este interzisă afişarea acestora în locurile obligatorii de trecere”.
De altfel, acest amendament a fost criticat şi de Consiliul Concurenţei.
Între timp, în Parlament s-a ajuns la un acord ca acest amendament să fie eliminat, astfel încât legea să poată fi supusă la vot şi aprobată.