Atenţie la artificii şi petarde! Vă pot trimite la spital sau la închisoare!
Publicat de Bogdan Comșa, 2 decembrie 2015, 18:30
În fiecare an, în preajma Sărbătorilor de iarnă, prin piețe, oboare și în supermarketuri apar diverse materiale pirotehnice… de la banalele artificii până la potenţial periculoasele petarde.
Dar autoritățile sunt în alertă și s-au organizat pentru ca Sărbătorile să aducă doar bucurie. Carmen Șerbănescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța:
Cei care se bucură sunt, în general, copiii și tinerii, care nu sunt neapărat interesați de proveniența lor sau de folosirea în siguranță a acestora. De unde își procură constănțenii astfel de obiecte?
Deși în fiecare an se fac astfel de recomandări și organele competente aplică amenzi usturătoare, se vor găsi întotdeauna persoane cărora nu le pasă de pericolul la care îi expun pe cei mici.
Astăzi, conducerea I.P.J. Constanţa, în colaborare cu celelalte structuri ale M.A.I. competente (Jandarmerie şi I.S.U.), alături de specialiştii I.T.M. Constanţa, a desfăşurat o întâlnire operativă privind măsurile care vor fi aplicate premergător şi în perioada Sărbătorilor de Iarnă, în ceea ce priveşte autorizarea în vederea comercializării, folosirii şi depozitării articolelor pirotehnice de divertisment.
Astfel, începând de astăzi, structurile anterior menţionate s-au constituit într-o echipă mixtă pentru a pune în practică deciziile adoptate, fiind vizate modalităţile de autorizare, avizare şi control a spaţiilor în care sunt depozitate şi comercializate materialele pirotehnice, dar şi identificarea celor care nu au astfel de avize de la instituţiile abilitate.
De asemenea, a fost întocmită lista cu toate societăţile comerciale care deţin avize de funcţionare în conformitate cu legea, până în prezent, în judeţul Constanţa existând 13 astfel de societăţi autorizate.
Totodată, s-a decis ca în perioada imediat următoare să fie efectuate mai multe controale la aceste societăţi comerciale pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice, fiind avute în vedere şi societăţile care importă sau efectuează achiziţii intracomunitare cu astfel de produse, care se reautorizează şi care efectuează alte operaţiuni cu produse pirotehnice.
Precizăm că, prin Legea 126/1995 şi prin H.G 536/2002 este interzisă deţinerea şi comercializarea către persoanele fizice a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2 – F4 , T2 şi P2.
Persoanele fizice pot achiziţiona din magazinele specializate şi ulterior folosi numai produse din categoria F1, T1 şi P1, mai exact, acestea sunt conform H.G. 536/2002: „confetii, focuri bengale, chibrituri bengale, beţişoare bengale, jerbe, granule scânteietoare, chibrituri detonate, şerpi, scântei, bobiţe explozive ”.
Persoanele juridice autorizate în condiţiile legii pot folosi aceste obiecte doar în locurile autorizate, conform prevederilor Art. 5 din H.G. 536/2002.
Facem precizarea că articolele pirotehnice pot fi comercializate doar în spaţii destinate vânzării unor astfel de articole numai după obţinerea autorizaţiei de deţinere şi comercializare din partea I.T.M. şi I.P.J. şi după obţinerea acordului din partea I.S.U. Constanţa.
Menţionăm faptul că cei care vând articole pirotehnice persoanelor care nu îndeplinesc limita legală de vârstă, mai exact pentru categoria F1, vârsta de 16 ani şi pentru categoria T1 şi P1, vârste de 18 ani, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 1 an.
Organizarea de jocuri de artificii cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F2 – F4 pot fi efectuate numai de către societăţi autorizate în acest sens, prin personalul autorizat care îndeplineşte funcţia de pirotehnician.
Neîndeplinirea condiţiilor legale privind inscripţionarea pe ambalajul obiectelor artizanale de distracţie, fabricate şi confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice, în limba română, a denumirii, categoriei din care fac parte, instrucţiunilor de folosire, termenului de garanţie, precum şi pericolelor care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 7.500 de lei.
În această perioadă, le recomandăm părinţilor să supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.
Vă recomandăm să folosiţi cu multă atenţie articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii nedorite ori vătămări corporale care ar putea să umbrească frumuseţea sărbătorilor de iarnă.