(AUDIO + FOTO): Au crescut vânzările la drapelul României
Publicat de Adrian Băncilă, 30 noiembrie 2015, 10:28
În apropierea Zilei Naționale a României, vânzările la steagurile cu tricolorul aproape că se triplează. Vânzările sunt mai mari chiar și față de anul trecut, spune Paul Efrimescu, administratorul unei firme care se ocupă cu fabricarea de steaguri.
„Față de restul anului, începând cu mijlocul lunii noiembrie, vânzările la drapelul României se dublează, poate chiar se triplează. Față de anul trecut au crescut vânzările mai mult la persoanele fizice. Se cer drapele naționale, stegeluțe, fanioane, insigne, lucruri tematice”, spune Paul Efrimescu.
Pentru doamna Elena, anul acesta este primul în care lucrează la steagul României:
„Lucrez la drapelul României. Colega mea îl croiește, eu îmbin culorile și finalizez cu tot ce trebuie. Anul acesta este prima dată când lucrez la steagul României. Realizarea celor mai simple durează aproximativ 10 – 15 minute. Cu cât este mai complicat, cu atât durează mai mult”, ne-a spus doamna Elena.
Constănțenii spun că tricolorul nu trebuie să lipsească:
„Suntem mândri de a fi români. Vremurile s-au schimbat, bineînțeles, și noi cu ele”, ne-a spus un constănțean, proaspăt proprietar al unui tricolor.
Prețul unui steag poate varia între 2 lei și câteva sute de lei.