Echipa României se pregătește în Franța pentru Mondiale
Publicat de Catalin Donose, 27 noiembrie 2015, 07:42
Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă de echipa Franţei cu scorul de 29-27 (16-11), joi seara, în ”Halle André Vacheresse” din Roanne, într-un meci amical.
România a înscris prima, prin Cristina Neagu (7 metri), iar apoi Franţa a punctat de două ori. Gazdele, în faţa a 4.000 de spectatori, s-au desprins la 5-3. Allison Pineau (HCM Baia Mare) a dus diferenţa la trei goluri pentru Franţa, 7-4. După ce echipa antrenată de Tomas Ryde s-a apropiat la un singur gol, 7-6, au urmat cinci minute în care România nu a marcat, iar Franţa a punctat de patru ori, scorul ajungând la 11-6. La pauză, Franţa conducea cu 16-11.
România a căutat să recupereze diferenţa după pauză, dar nu a reuşit acest lucru decât pe final, când tricolorele s-au apropiat la două goluri, 24-22. Adriana Nechita a făcut ca diferenţa de pe tabelă să ajungă la un gol, 27-26. Laurisa Landre, jucătoare legitimată la SCM Craiova, a mai marcat de două goluri până la final şi a asigurat victoria Franţei, golul Cristinei Neagu având doar importanţă statistică.
Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor de la Paris, din 13 noiembrie.
Echipa României va continua pregătirile pentru Campionatul Mondial din Danemarca (5-20 decembrie) prin participarea la turneului Razel-Bec Paris Île-de-France, sâmbătă şi duminică, alături de echipele Franţei, Cehiei şi Cubei.
Franţa: Glauser (14 mingi parate), Foggea (3 mingi parate) – Lacrabere 5 goluri, Pineau 5, Edwige 4, Landre 4, Dembélé 4, Léveque 3, Saadi 1, Nze-Minko 1, Nimba 1, Prouvensier 1.
România: Ionica Munteanu (7 mingi parate), Paula Ungureanu (5 mingi parate) – Cristina Neagu 11 goluri, Oana Manea 6, Luciana Marin 2, Ada Nechita 2, Aurelia Brădeanu 1, Gabriela Perianu 1, Valentina Ardean-Elisei 1, Ana-Maria Tănăsie 1, Eliza Buceschi 1, Laura Chiper 1.