Şansă la un nou start în viaţă, pentru elevii şi tinerii din Constanţa şi Tulcea
Publicat de Bogdan Comșa, 21 noiembrie 2015, 20:05
În judeţele Constanţa şi Tulcea, copiii şi tinerii care au abandonat şcoala au acum o a doua şansă.
Ei pot reveni la cursuri, graţie proiectului CORAL – Consiliere şi Oportunităţi de Reintegrare şi Acces Liber la Educaţie, ajuns acum în al doilea an.
Obiectivele sunt reintergarea în sistemul de învăţământ a tot mai multor copii şi tineri, dar şi susţinerea celor din comunităţi defavorizate pentru a nu abandona şcoala.
Anul trecut, proiectul a contribuit indirect şi la facilitarea integrării tinerilor pe piaţa muncii.
Au participat 400 de oameni, elevi şi părinţi, dar şi tineri care au dorit să îşi reia studiile.
Patru centre de asistenţă socio-educativă au coordonat câte 4 unităţi şcolare unde cei interesaţi au putut participa la lecţii interactive, având la dispoziţie tehnică de ultimă generaţie.