Lansări de carte şi evenimente culturale, sâmbătă, la Gaudeamus 2015
Publicat de , 21 noiembrie 2015, 14:30
La Târgul de Carte Gaudeamus organizat de Radio România se anunţă şi astăzi o zi plină. cu zeci de lansări de carte şi tot atâtea evenimente culturale.
Editura Casa Radio prezintă un album dedicat maestrului Dan Grigore, dar şi noi apariţii în colecţia de audio-book „Biblioteca de poezie românească”.
Şi pentru că astăzi se aşteaptă un record de vizitatori, cei mici sunt invitaţi la o serie de lansări dedicate lor, mai ales că pentru mulţi dintre ei prezenţa la târg este o experienţă inedită.
Scriitorul Iurie Colesnic, a cărui carte a fost publicată la Editura Cartier, mărturisea la lansarea bucureşteană a lucrării sale:
Iurie Colesnic: „Este un Chişinău care dispare. Această carte, de fapt, este ca o oglindă în care se vede trecutul Chişinăului frumos şi ceea ce pierdem noi în faţa unui Chişinău care se naşte, fără să aibă caracter, fără să aibă personalitate, un Chişinău al banilor noi. Cartea este foarte apreciată şi în topul vânzărilor, în a doua lună, pe primul loc; oamenii, cititorii se interesează foarte mult de destinul oraşului nostru. Asta mă face să fiu optimist, că Chişinăul, totuşi, va fi un oraş frumos în continuare”.
Între alte lansări care vor avea loc astăzi la Târgul Gaudeamus se numără volumul „Săvârşin.
Detaliul” şi „Calendarul Regal 2016”, în prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu.
De asemenea, vor avea loc şi o serie de manifestări organizate de Editura Casa Radio.
Târgul este deschis până duminică.