România ar putea fi amendată cu 38.000 de euro pe zi
Publicat de Bogdan Comșa, 20 noiembrie 2015, 16:47
Comisia Europeană propune amendarea României cu 38 de mii de euro pe zi şi va sesiza Curtea Europeană de Justiţie pentru că nu transpune normele europene privind conţinutul de sulf al combustibililor marini.
Potrivit legislaţiei europene, a trecut termenul legal pe care România l-a avut pentru a-şi adapta legea privind conţinutul de sulf al combustibililor marini.
Aceasta trebuie să impiedice efectele poluării atmosferice cu dioxid de sulf şi particule.
Dioxidul de sulf este un poluant pe care îl degajează, în principal, navele.