Scandalagii din Ovidiu, arestaţi după ce au bătut doi poliţişti locali
Publicat de , 13 octombrie 2014, 11:04
Nicolae Lupu, 37 de ani, Lucian Dumitru, 26 de ani şi Petrică Ghiban, 22 de ani, cu toţii din oraşul Ovidiu au primit mandate de arestare preventivă din partea magistraţilor Judecătoriei Constanţa. Ei vor fi judecaţi pentru că ar fi agresat fizic, în noaptea de 9 spre 10 octombrie, doi agenţi ai Poliţiei Locale Ovidiu aflaţi în timpul liber.
Conflictul a avut loc într-un bar la ora 2.30, iar suspecţii ar fi recurs la violenţă pe motiv că poliţiştii locali ar fi depus mărturie într-un dosar penal privind arestarea fratelui lui Aurel Lupu şi unchiului lui Lucian Dumitru. În timpul scandalului, cei trei au podus şi pagube de 5.000 de lei în localul respectiv.
Cei trei vor răspunde pentru comiterea infracţiunilor de distrugere, răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în prezent aflându-se în arestul IPJ Constanţa.