(AUDIO) Robert Târnăveanu, la un nou album
Publicat de cezarcolimitra, 17 noiembrie 2015, 17:20
Invitat în emisiunea „Seri de cânec românesc”, realizată de Cezar Colimitra la Radio Constanţa, Robert Târnăveanu a adus cu el cele mai noi cântece, grupate sub genericul „Patru stâni la munte, am”. Este titlul celui mai recent album al interpretului sibian care, de ani buni, face o impresie plăcută publicului oriunde apare pe scenă. De aceea, este foarte solicitat să cânte fiind apreciat pretutindeni. Motivul: talent, pasiune şi repertoriu agreabil pe care şi l-a alcătuit cu piese specifice Mărginimii Sibiului, dar cântă şi melodii de pe Valea Târnavelor.
De altfel, pe acest ultim cd, a inclus şi cântece preluate de la marea voce a Banatului Ana Pacatiuş. Se mai regăsesc piese ale „doamnei munţilor” Lucreţia Ciobanu, trecută recent la cele veşnice, si de la regretatul Felician Fărcaşu, o voce de aur de altădată. Dar majoritatea este creaţia lui Robert Târnăveanu – melodii cântate cu aplomb şi energie, aşa cum ne-a obişnuit, deşi nu lipsesc cele de suflet. Acompaniamentul pieselor a fost asigurat, exceptional, de orchestra Jidvei. Renumita orchestră, condusă de Stelian Stoica, va fi alături de Robert Târnăveanu şi anul viitor când solistul va înregistra un volum de romanţe şi cântece de petrecere. Sunt lucruri pe care interpretul ni le-a dezvăluit în interviul pe care şi dumneavoastră îl puteţi asculta chiar aici.
Capabil să cânte muzică de peste tot, Robert Târnăveanu interpretează, magistral, cântece din întregul areal transilvănean.