Decizie a Tribunalului Constanţa în cazul lui Nicușor Constantinescu
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 noiembrie 2015, 13:00
Instanța i-a respins astăzi lui Nicușor Constantinescu solicitarea de scoatere de sub control judiciar.
Totodată, Tribunalul i-a respins ca nefondată, cererea de încetare a obligaţiei de a nu exercita funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa impusă în cadrul măsurii controlului judiciar, în dosarul în care a fost deferit justiţiei pentru efectuarea unor plăţi ilegale către mai multe asociaţii.
Decizia nu este definitivă.
Nicuşor Constantinescu este acuzat de abuz în serviciu (3 infracţiuni, din care 2 în formă continuată), constituire a unui grup infracţional organizat, conflict de interese (9 infracţiuni, din care 5 în formă continuată).
Alături de el, este inculpat în același dosare, Bogdan Cristian Zgabercea, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, fiind cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu (2 infracţiuni, ambele în formă continuată), constituire a unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală.