Bronz la Mondiale pentru Daniela Hondiu de la Farul
Publicat de Catalin Donose, 17 noiembrie 2015, 08:34
În cadrul Campionatului Mondial de sambo care s-a desfășurat la Casablanca în Maroc, sportiva Daniela Hondiu de la Clubul Farul Constanța a avut o evoluție remarcabilă.
Sportiva antrenată de Viorel Gâscă a câștigat medalia de bronz la categoria 56 de kg.
Daniela Hondiu a mai câștigat anul acesta, titlul european și bronzul la Jocurile Europene.
O altă sportivă din țara noastră, Mădălina Pantea și-a adjudecat medalia de argint la Mondialele din Maroc.