(AUDIO) CONSTANŢA: Din 2016, impozite mai mari pentru clădiri nerezidenţiale
Publicat de Adrian Băncilă, 16 noiembrie 2015, 15:19 / actualizat: 16 noiembrie 2015, 17:18
De la 1 ianuarie 2016, impozitul pentru proprietăţile imobiliare va fi stabilit în funcţie de destinaţia clădirii, conform prevederilor Noului Cod Fiscal. Astfel, vor fi cele rezidenţiale, pentru locuit şi cele nerezidenţiale, folosite în scop economic. Constanţa se află printre primele 10 localităţi din ţară cu cele mai mari impozite pe clădiri nerezidenţiale pentru anul 2016.
Consultantul fiscal Elena Antonaru spune că vor plăti impozitul numai cei care, la sediul social al firmei, au şi punct de lucru.
„Problema este pentru sediile nerezidenţiale, sediile sociale care se încadrează în nerezidenţiale. Bănuiesc că vor apărea hotărâri (…) au fost deja luări de poziţie în care se spune că, de fapt, vom plăti impozit pe clădiri nerezidenţiale numai cei care la sediul social avem şi punct de lucru”.
La Constanţa, creşterea va fi cu peste 1620 de procente pentru clădirile nerezidenţiale.
„Am observat că la Constanţa sunt creşteri. Nu s-a mers la limita minimă din Codul Fiscal, ci pe una maximă. Nu înţeleg! Dacă este deja o creştere mare, de ce trebuie să escaladăm această sumă maximă dată în buget? Pornesc de la faptul că suntem localitate de rangul I? Avem nevoie de bani mai mulţi?”, se întreabă consultantul fiscal Elena Antonaru.
Totodată, persoanele fizice vor plăti impozite mai mici pe clădirile de locuit.