UPDATE – Doi cetăţeni români, morţi în atentatele de la Paris
Publicat de , 14 noiembrie 2015, 14:04
MAE a confirmat oficial că autorităţile franceze au comunicat statului român că doi cetăţeni români au decedat în urma atentatelor de vineri seara, de la Paris.
MAE a informat că Ambasada României la Paris este în legătură cu familiile acestora şi le va acorda asistenţa consulară necesară.
Ministerul reaminteşte că un cetăţean român a fost rănit uşor în atacurile survenite în cursul nopţii în capitala Franţei. Persoana în cauza a primit îngrijiri la un spital din Paris şi, în cursul dimineţii, a fost externată.
UPDATE 14.25
Cele două persoane care au decedat în urmă atacurilor sunt Mariana Lăcrămioara Pop, de 29 de ani şi Ionuţ Ciprian Calciu, de 32.
„Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret că decesul a doi cetăţeni români în atacurile produse în cursul nopţii trecute în capital Franţei a fost confirmat de autorităţile franceze. MAE informează că Ambasada României la Paris este în legătură cu familiile acestora şi le va acordă asistenţă consulară necesară.
Totodată, MAE reiterează că cetăţeanul român Andrei Marian Mihai nu a fost rănit în atacurile de la Paris. Acesta a confirmat direct unui reprezentant MAE că informaţiile apărute pe contul sau de Facebook au fost postate de alte persoane şi nu sunt veridice.
Până la această ora, la nivelul Ministerului de Externe nu există alte semnalări de cazuri de cetăţeni români care ar fi putut fi răniţi sau decedaţi în atacurile de la Paris. MAE menţine permanent legătură cu autorităţile franceze competente”, se arată într-un comunicat al MAE.