Presa mondială, după atacurile de la Paris: „Oroare, război şi masacru”
Publicat de , 14 noiembrie 2015, 10:08
Ziarul Le Parisien titrează, pe prima pagină: „De data aceasta, e război!”. Jurnaliştii notează că din cauza atentatelor fără precedent, Francois Hollande a decretat starea de urgenţă pe tot teritoriul hexagonului.
Şi Liberation a alocat spaţii largi atacurilor sângeroase din capitala Franţei. Jurnaliştii vorbesc despre un adevărat „Masacru la Paris”.
Cotidianul sportiv L’Equipe titrează pe prima pagină, cu litere albe pe fond negru, „OROARE”.
„Asediul sângeros al Parisului”. Acesta este titlul ales de ziarul britanic The Telegraph pentru a descrie evenimentele din capitala franceză. Jurnaliştii londonezi spun că teroriştii au folosit arme de foc şi grenade şi citează Martori, care menţionează că atacatorii au strigat „Allah Akbar” şi „Asta e pentru Siria”.
Jurnaliştii de la „The Sun” atrag atenţia asupra faptului că masacrul de la Paris s-a petrecut la o zi după ce Jihadistul John, musulman londonez care s-a alăturat grupării ISIS în 2012, a fost ţinta unui atac cu dronă lansat de Statele Unite.
„New York Times” informează că Franţa a declarat starea de urgenţă, după ce haosul şi oroarea au izbucnit din nou pe străzile din Paris. Jurnaliştii americani notează că cel mai probabil, împuşcăturile şi exploziile au fost coordonate.
FOTO – Liberation