Asociaţia Tinerilor pentru România lansează provocarea Balul Bobocilor – sub control
Publicat de Cristina Ghelasie, 11 octombrie 2014, 11:27
Tineri în stare de ebrietate avansată sau sub efectul substanţelor psihotrope au ajuns imagini obişnuite după balurile bobocilor.
Asociaţia Tinerilor pentru România lansează o campanie pentru combaterea acestui fenomen.
Prezent în emisiunea Bună Dimineaţa, Narcis Lupaşcu, organizator de evenimente, susţine că până în prezent nicio instituţie de învăţământ din Constanţa nu s-a arătat interesată să organizeze Balul Bobocilor, cu sprijinul Asociaţiei Tinerilor pentru România. El susţine că profesorii nu sunt interesaţi de o asemenea colaborare, pentru că nu au niciun beneficiu material.
Directorul liceului Traian, Constantin Caracoti, spune că elevii liceului nu vor fi implicaţi în organizarea niciunui bal anul acesta. De cealaltă parte, ideea organizării unui astfel de eveniment nu s-a stins şi din mintea elevilor, o spune preşedintele elevilor din liceul George Emil Palade, Sergiu Bălan.
Conducerea liceului George Emil Palade afirmă că ar fi de acord cu organizarea Balului Bobocilor, dar nu într-un club unde se consumă băuturi alcoolice.