Casele de copii din Constanţa vor fi racordate la reţeaua de gaze naturale
Publicat de Bogdan Comșa, 7 noiembrie 2015, 16:57
Centrele de plasament constănţene vor fi branşate, pe rând, la gaze.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, Roxana Onea, spune că multe dintre casele de copii beneficiază de panouri solare, pentru a fi scăzute costurile cu căldura şi apa caldă, dar nu sunt branşate la gaze naturale.
Proiectul pentru Centrul de plasament Traian a fost inclus pe lista de investiţii din acest an, urmând a fi realizat cu fonduri de la Consiliul Judeţean.